Șezătoare românească, a avut loc în data de 10.12.2016
Post

Șezătoare românească, a avut loc în data de 10.12.2016

Ca toate celelalte parohii din diasporă si parohia ortodoxă română din Heilbronn pune un foarte mare accent pe păstrarea tradițiilor, a culturii și a obiceiurilor românești. În acest context, în data de 10 Decembrie 2016, copiii și credincioșii parohiei noastre au organizat o seară tradițional românească. Portul popular românesc, mâncărurile tradiționale, obiceiurile și muzica populară...

Taina Sf. Maslu, a avut loc in data de 19.11.2016
Post

Taina Sf. Maslu, a avut loc in data de 19.11.2016

În dorința de a oferi momente de rugăciune comună, parohia săvârșește, de regulă, Taina Sf. Maslu o dată la doua luni, după un program dinainte stabilit. Ultima dată, Taina Sf. Maslu a fost săvârșită în data de 19 Noiembrie, 2016.

Duminica a doua după Paște (Duminica Sfântului Apostol Toma)
Post

Duminica a doua după Paște (Duminica Sfântului Apostol Toma)

În duminica a doua după Paște se va citi la Sfânta Liturghie un text din evanghelia semnată de Sântul Evanghelist Ioan. Iată ce spune: În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a...

Cuvântul Ierarhului la Praznicul Învierii Domnului, 2020
Post

Cuvântul Ierarhului la Praznicul Învierii Domnului, 2020

† SERAFIM PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP ORTODOX ROMÂN AL GERMANIEI, AUSTRIEI ȘI LUXEMBURGULUI ŞI MITROPOLIT AL GERMANIEI, EUROPEI CENTRALE ȘI DE NORD Preacucernici Părinți și iubiți credincioși,  Hristos a înviat! Vestirea „Hristos a înviat”, care exprimă esența credinței creștine, răsună astăzi ca niciodată în bisericile noastre goale de credincioși. Totuși aceștia o aud pe canalele mediatice și răspund cu...

Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)
Post

Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)

În duminica a șasea din Postul Mare se va citi la Sfânta Liturghie un text semnat de sfântul apostol și evanghelist Ioan. Iată ce spune: Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr...

Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca
Post

Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca

Duminica a V-a din Postul Mare mai este numită în tradiția duhovnicească și Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca. Biserica amintește astăzi de exemplul acestei femei recuperate dintr-o profundă stare de păcat pentru ca și noi să învățăm cum putem – în cele 2 săptămâni de post care ne despart de praznicul Învierii Domnului Hristos – să ne recuperăm...

Duminica Sf. Ioan Scărarul – a IV-a din Postul Mare
Post

Duminica Sf. Ioan Scărarul – a IV-a din Postul Mare

Duminica a IV-a din Postul Mare ne invită să ne amintim de o personalitate duhovnicească a sec. VI – VII (+649) – Sf. Ioan Scărarul sau Sf. Ioan Sinaitul. Scărarul – pentru conținutul cărții pe care a scris-o – Scara Raiului iar Sinaitul – pentru ca a trăit si a fost egumen la o mănăstire din apropierea muntelui Sinai. Scărarul...

Duminica Sf. Cruci (a III-a din Postul Mare)
Post

Duminica Sf. Cruci (a III-a din Postul Mare)

Iubiți credincioși, ne aflăm astăzi la mijlocul Postului Mare, perioadă de pregătire duhovnicească pentru învierea Domnului Hristos. Duminica de astăzi, a treia din acest post, are ca temă centrală luarea Crucii și urmarea Lui Hristos. Din acest motiv se mai numește și Duminica Sf. Cruci. Sf. Părinți au hotărât ca astăzi să se vorbească despre...