Comunitatea noastra

“Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă!”(Matei 28, 19-20)

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, la data de 20 Noiembrie, 2015 a fost înființată parohia ortodoxă română cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ și „Sf. Mucenic Kilian“, din Heilbronn. Parohia se află sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, cu sediul la Nürnberg.

Pentru credincioșii ortodocși români care locuiesc în municipiul Heilbronn și în orașele învecinate (Mosbach, Sinsheim, Öhringen, Μöckmühl, Osterburken, Ravenstein s.a.), parohia asigură săvârșirea Sfintei Liturghii în fiecare duminică și în sărbătorile mari din timpul săptămânii, precum și a altor servicii religioase (Taina Botezului și a Mirungerii, Taina Sfintei Împărtășanii și a Spovedaniei, Sfânta Taină a Cununiei, a Înmormântării și a Sfântului Maslu, sfințirea caselor). Programul liturgic se desfășoară în biserica Peterskirche care ne-a fost pusă la dispoziție prin bunăvoința Comunității Evanghelice din Neckargartach, din Kirchbergstraße 5, 74078, Heilbronn.

În egală măsură, parohia ortodoxă română din Heilbronn susține cunoașterea  și promovarea credinței ortodoxe și a tradițiilor culturale românești, prin proiecte specifice de educație religioasă destinate în mod deosebit copiilor din comunitate. Mai multe detalii despre aceste activități, puteți găsi la meniul Școala de duminică, Evenimente.