„Nimic nu arata mai bine vrednicia unui stapan decat dragostea si grija fata de supusii sai. Aceasta este trasatura caracteristica a stapanilor buni. Daca stapanul il iubeste pe supusul sau, toate problemele se rezolva si peste toate domnesc linistea si ordinea”.
„Vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea primeste indirect si influenta diavoleasca. Insa atunci cand sufletul se va curati, se va salaslui in om Sfantul Duh care il va umple de Har. Dar daca cineva se va intina cu pacate de moarte, atunci se va salaslui in el duhul cel necurat… Pentru a se indeparta inraurirea diavoleasca de la oameni si pentru a putea gandi cat de cat sanatos, acestia ar trebui sa mearga la un duhovnic sa se marturiseasca… Pocainta si marturisirea taie drepturile diavolului. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se impartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapanire”.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan I
„O simpla vorba necugetata, fie chiar si nevinovata, spusa intr-o clipa despre cineva, cat de mult trebuie sa te milogesti ca sa scapi de urmarile ei? Si cine te poate incredinta ca esti cu adevarat iertat? Un duhovnic chiar, te poate ierta de fapta, dar consecinta ei o porti tu. Cat de cuminte este sa stii sa taci si sa stii sa vorbesti frumos despre altii! Cine stie cat de mult il iubeste Dumnezeu pe acela pe care lumea il arata cu degetul?!
Cat de mult se supara Domnul Iisus Hristos pe vorbele goale, vorbele in plus, vorbele rusinoase si mai ales vorbele ucigatoare. Aceasta stapanire de sine va fi mult laudata, placuta si incununata. Vezi cat de mult se poate castiga intr-o zi cu gura inchisa?”
Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori catre fiii mei duhovnicesti, Manastirea Dervent, Constanta, 2000, p. 33
„Desigur, nimic nu este mai puternic decat rugaciunea. Un imparat in haina de porfira nu e mai marit decat rugatorul pe care il impodobeste vorbirea sa cu Dumnezeu. Precum un om, vorbind cu imparatul in prezenta intregii ostiri […] prin aceasta atrage asupra-si ochii tuturor si capata insemnatate, asa se intampla si cu cel ce se roaga. Socoteste numai ce inseamna cand un om, in prezenta tuturor Ingerilor, Arhanghelilor, Serafimilor, Heruvimilor si a tuturor puterilor ceresti, cu toata bucuria si siguranta, se apropie de imparatul imparatilor si cuteaza a vorbi catre Dansul? Care cinste s-ar putea asemana cu aceasta? Dar nu numai cinste, ci si un mare folos urmeaza pentru noi din rugaciune, chiar inainte de a fi primit lucrul pentru care ne rugam.
Rugaciunea face nepieritoare bunurile ce le avem si cu toata graba goneste relele ce ne bantuie. De vine vreo ispita, ea usor se alunga, de se intampla pierderea averii, sau altceva ce tulbura sufletul, rugaciunea vindeca si aceasta curand. Rugaciunea este scapare impotriva tristetii, temelia veseliei, pricina de bucurie statornica, maica adevaratei intelepciuni”.
Sf. Ioan Gura de Aur, Puterea Rugaciunii, Omilii la Postul Mare, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997
“Sa nu dispretuim rugaciunea, caci mai mare castig au si cu mai multa înlesnire traiesc aceia care se apropie de Dumnezeu. Pentru ca atunci te vei împaca si vei vorbi mai adânc cu El si atunci mai lesne îti va da ceea ce îi ceri, cand tu însuti îl rogi, cand inima ta este curata, cand gandurile tale sunt izvorate din întelepciune si cand nu-L rogi cu nepasare, lucru pe care-l fac multi rostind cuvintele rugaciunii numai cu buzele, în vreme ce mintea lor rataceste prin casa, prin piata, pe drumuri sau în multe alte parti.
Aceasta este cursa pe care a nascocit-o diavolul. Stiind ca la ceasul rugaciunii putem primi iertarea pacatelor noastre si voind sa ne închida acest liman, se întarata si ne departeaza gandul de la cuvintele rugaciunii, ca sa plecam pagubiti mai degraba decat castigati”.
Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant la Saptamana Mare
