Duminica a V-a din Postul Mare mai este numită în tradiția duhovnicească și Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca. Biserica amintește astăzi de exemplul acestei femei recuperate dintr-o profundă stare de păcat pentru ca și noi să învățăm cum putem – în cele 2 săptămâni de post care ne despart de praznicul Învierii Domnului Hristos – să ne recuperăm din starea noastră de păcat. În acest context cuvioasa Maria Egipteanca este și rămâne pentru fiecare dintre noi o icoană si un dascăl al pocăinței.
Cuvioasa Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a sec. IV si în prima jumătate a sec. al V-lea. A trecut la cele veșnice în anul 431 în timpul împăratului Teodosie cel Tanar. Istoria consemnează că a fost o tânără frumoasă; pe cat de frumoasă – pe atât de iubitoare de plăceri trupești. Conform însemnărilor, când a vrut să intre în biserica Sf. Mormânt, o mână nevăzută a oprit-o. După încercări repetate și eșuate, a înțeles că viața ei desfrânată o depărtase prea mult de Dumnezeu, ceea ce a determinat-o să ceară iertare și să făgăduiască Fecioarei Maria pocăința ei. În cele din urmă, Cuvioasa Maria Egipteanca s-a retras în ținutul pustiu al Iordanului, unde timp de 47 de ani s-a izolat total de lume și și-a cerut iertare de la Dumnezeu pentru greșelile ei.
Cuvioasa Maria Egipteanca a atins o stare duhovnicească atât de înaltă, încât a ajuns să fie înconjurată de lumină în timpul rugaciunii și să cunoască prin descoperire dumnezeiască chiar și ziua morții ei trupesti. În acest context pilda sf. Cuvioase Maria Egipteanca ne arată și nouă, celor aflați în Postul Mare care este rolul și puterea pocăinței și cât de mult harul dumnezeiesc poate vindeca și tămădui.
În același timp, textul Sf. Evanghelii semnat de sfântul apostol și evanghelist Marcu care se citește în această duminică la Sf. Liturghie, completeaza prin alte câteva detalii și înțelesuri duhovnicești, perioada duhovnicească în care ne aflăm. Iată ce spune:
Și erau pe drum suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau. Și luând la Sine iarăși pe cei doisprezece a început să le spună ce avea să I se întâmple: iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat arhiereilor și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor. Și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî, dar după trei zile va învia.
Și au venit la El Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiți să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu știți ce cereți! Puteți oare bea paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Și Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea și botezul cu care Eu Mă botez, vă veți boteza. Dar a ședea de-a dreapta sau de-a stânga Mea, nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.
Și auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov și pe Ioan. Și Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească ci ca El să slujească și să-și dea sufletul răscumpărare pemtru mulți (Marcu 10, 32 – 45).
Așadar prin textul de mai sus Mantuitorul Iisus Hristos prevestește, în primul rând, moartea si învierea Sa, pregătind, totodată pe ucenicii Săi pentru faptele pline de încărcătură duhovnicească și psihologică care aveau să se întâmple în scurt timp cu El.
Deosebit de important rămâne însă faptul că atunci când Hristos Domnul prevestea patimile și moartea Sa, amintea și despre învierea Sa. Acest lucru este deosebit de important din perspectiva teologică, deoarece învierea Mantuitorului este dovada dumnezeirii Sale și garantul învierii întregii umanități. Din acest motiv sfântul apostol Pavel avea să spună mai târziu: Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este (ar fi – n.n.) propovăduirea noastră, zadarnică este (ar fi n.n.) și credința voastră (I Corinteni 15,14). Astfel, Mantuitorul nu desparte suferințele, patimile si moartea Sa de învierea Sa!
Așadar, primul înțeles al evangheliei de astăzi este o pregătire sufletească pentru perioada care urmează – cea a patimilor Mântuitorului Hristos; în același timp sf. Evanghelie de astăzi ne ajută să înțelegem că niciodată nu trebuie să privim moartea pe Cruce a Mântuitorului Hristos, fără să avem în vedere și învierea Lui, ca a unui adevărat Dumnezeu.
Privită din altă perspectivă evanghelia de astăzi prezintă pe ucenicii Mântuitorului drept niște oameni simpli, care nu au putut să înțeleagă de la început această taină, ci în mod treptat. Acest lucru se înțelege din comportamentul acestora care, supuși slăbiciunilor și ispitelor care vin asupra noastra, a tuturor oamenilor, au cerut Mântuitorului să stea de-a dreapta și de-a stânga Lui în roluri superioare față de ceilalți apostoli: „Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: ce voiți să vă fac? Iar ei au răspuns: Dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“.
Se înțelege că ei așteptau de la Mântuitorul Hristos o împărăție lumească. Credeau că în locul stăpânirii romane de atunci, Hristos avea să instaureze în Ierusalim o domnie socială, în cadrul căreia ei doreau locuri de frunte. Cereau, așadar, ceva pământesc, o slavă trecătoare. În baza faptului că erau ucenici ai lui Hristos, doreau o funcție pământească, lângă Hristos, neînțelegând că era vorba despre o împărăție duhovnicească, spirituală, care va avea loc la finalul lumii. Din acest motiv, Mântuitorul i-a corectat spunându-le: nu știți ce cereți! De aceea i-a și întrebat: puteți să beți paharul pe care-l beau Eu și puteți să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? La ce fel de botez se referea Mântuitorul Hristos și la ce fel de pahar?
Sf. Părinți ai Bisericii au tâlcuit aceste rânduri spunând că paharul pe care Hristos avea să-l bea era însăși moartea Lui. De aceea avea să se roage în grădina Ghetsimani înainte de patimile Sale: Părinte, dacă este cu putință să treacă paharul acesta de la Mine (Matei 26,39). Prin urmare paharul despre care vorbește aici Mântuitorul Hristos este moartea Sa ca om de care Hristos – om adevărat – S-a temut, așa cum ne temem fiecare dintre noi. De asemenea, botezul despre care vorbește în evanghelia acestei duminici se referă la multiplele suferințe și pătimiri care aveau să urmeze după ce avea să intre în Ierusalim. De aceea, le-a răspuns: paharul pe care-l voi bea Eu îl veți bea și voi, iar botezul cu care mă botez Eu îl veți trăi și voi, dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea nu este al Meu a da ci a celor care s-au pregătit.
Așadar Domnul Hristos le-a prevestit prin aceasta celor doi ucenici chiar ce avea să se întâmple cu ei, pentru că istoria consemnează că paharul morții Sf. Ap. Iacov, unul dintre cei doi a – fost dureros, prin ucidere cu sabia de către regele Irod Agripa I (+44 d.H.) Cât despre botezul suferințelor, Sf. Ioan Evanghelistul – cel de-al doilea care a cerut să stea de-a dreapta Mântuitorului – avea să-l trăiască prin chinurile pe care acest ucenic le-a îndurat în exil în insula Patmos, în timpul împăratului Dominițian I (96 d.H.), unul dintre cei care au persecutat pe creștinii din Biserica primară.
În cele din urmă Mântuitorul le-a spus că de-a dreapta și de-a stanga Lui vor sta cei cărora li s-a rânduit acest lucru. Cu alte cuvinte înțelegem că nu putem obține ceva de la Dumnezeu pe baza unei relații inconsistente cu El și fără merit. Împărăția lui Dumnezeu este altceva decât funcțiile lumești la care ne gândim noi și pe care de multe ori le primim prin intermediul afecțiunii personale sau a afecțiunii financiare – dar fără un merit real. A sta de-a dreapta și de-a stanga lui Dumnezeu, adică a fi în Împărăția Lui înseamnă a lucra, a lupta, a căuta comuniunea cu Dumnezeu. Pentru toți cei care fac acest lucru este destinată Împărăția Sa. El nu alungă pe nici unul dintre noi ci ne cheamă pe toți; decizia rămâne însă la noi. De aceea, tot Mântuitorul Hristos ne atenționează, spunând: „Iată, stau la usă și bat; dacă va auzi cineva va deschide și voi intra, și voi cina cu el și El cu Mine“ (Apoc. 3.20). Ușa despre care se amintește în acest text este ușa inimii. Cine o va deschide – îL va lăsa să intre și va avea mai apoi și posibilitatea să stea de-a dreapta și de-a stânga Lui, ca adevărați prieteni ai lui Dumnezeu.
Reținem așadar al doilea înțeles al evangheliei de astăzi care se referă la faptul că mântuirea se câștigă prin prietenie adevărată între noi și Dumnezeu ceea ce – din partea noastră – presupune credință, spovedanie, împărtășanie și fapte de milostenie.
De asemenea ne amintim că ceilalți ucenici s-au supărat, chiar s-au mâniat atunci când cei doi apostoli au cerut sa fie deasupra celorlalti, să aiba locuri privilegiate. Sf. Parinți spun că aceasta era o mânie amestecată cu invidia. Se vede, așadar, cum căutarea de slavă deșartă, de laudă, de mândrie a unora a produs ispită altora, anume ispita mâniei. În fața acestei neputințe omenești Mantuitorul Hristos – marele Duhovnic, cunoscator de suflete si vindecator de patimi, i-a chemat către El și le-a spus: cel ce dorește să fie primul între voi, acela să fie slujitorul tuturor (Cf. Marcu 10, 44). Prin aceasta Mantuitorul le-a arătat că adevărata cinste în fața lui Dumnezeu nu vine din pretenții sau din ambiții, ci din smerita iubire față de Dumnezeu si fața de semeni. Cu cât iubim mai mult și ajutăm mai mult, cu atât suntem primii în fața lui Dumnezeu.
Astfel că nu în mod întâmplător această lectură din evanghelia de astăzi a fost fixată de Biserică în această duminică a V-a din Postul Mare. Scopul ei a fost să învățăm și noi că adesea suntem confruntați cu ispita slavei deșarte, cu dorința de mărire, de a fi mai apreciați decât ceilalți. Iar această încercare trezește ispita mâniei și a invidiei altora. Și astfel se destramă comuniunea dintre oameni, se pierde încrederea construită reciproc de-a lungul anilor și se contorsionează relațiile adevărate dintre oameni. Iar în cadrul acestei situații Mântuitorul Hristos arată că numai iubirea și smerenia dintre oameni și din comunitate mențin armonia între fiecare dintre noi.
Așadar, al treilea înțeles al evangheliei de astăzi ne cheamă să respingem ispita slavei deșarte, a laudei de sine, care nu doar că este un lucru condamnat de Dumnezeu, dar care este și un ferment al dezordinii și al dezbinării dintre oameni.
